Ochi de înger ce sclipesc prin dorința,
Chip învăluit în tandrețe și iubire,
Un copil cu inima ferită de suferința
Crește cunoscând lacrimi de nefericire.
Trupul cel mic captat din puritate
Pași mărunți realizează prin sinceritate
Mâinile fragile si fără putere
Într-o zi vor izbuti să dezvăluie mistere.
Căminul din copilărie, cald și atrăgător
Îi va ține adăpost pâna la finalul zilelor.
Inima de adult ce îi arde acum de dor,
Cuprinde amintiri de joacă si de fior.
Imi amintesc de copilarie, de bucuria de a vedea zambetul mamei, fericirea care ma cuprindea in momentele rare in care stateam cu tata, certurile pe care le-am avut cu fratele meu mai mic, dragostea cu care priveam animalutele de pe strada, pe care incercam sa le adopt, sa le ofer un camin.
De-a lungul anilor toate acestea au inceput sa dispara, am inceput sa realizez care este lumea reala, cum trebuie sa ma port in societate. Eram nevoita sa renunt la jocurile copilariei, pe care le iubeam atat de mult, la ideea de prietenie. La inceputul vietii esti lipsit de experienta, inchis intr-un trup mic si protejat de altele mai mari, protejat de adevarul lumii si de ceea ce se poate ascunde dupa ce credem noi a fii un curcubeu, un zambet sau fericire.
Cand te maturizezi esti primit intotdeauna in caminul in care ai fost crescut, dar nimic nu va mai fii la fel, in acest moment, priveti locul copilariei tale si te gandesti la toate clipele in care alergai fara griji, in care pur si simplu puteai fii tu, fara limite, fara reguli impuse. Erau griji fara semnificatie, dar in aceleasi timp cele mai fericite clipe de care trebuie sa profiti in viata.
