Ascult muzica si ma opresc din mers. Sunt singura pe strada, doar eu, luminile pale, cerul si sunetele silentioase ce apar din cand in cand, in contrast cu tonurile melodioase, dar alarmante care imi invaluie trupul cu energie. Este vorba despre forma aceea de singuratate, de izolare care imi umple inima de bucurie, care ma lasa sa traiesc in lumea mea perfecta.
Sunt omniprezenta in propria mea lume, compusa doar dintr-o mica scena, care in cateva clipe pentru mine devine reala in plimbarea mea nocturna. Privesc spre un chip cunoscut si drag mie, il ating. Pot simti caldura si incep sa zambesc instantaneu, neconditionat. Totul ramane blocat in timp. Pentru mine aceasta secunda parea sa nu se mai sfarseasca. Simt totul, dar nu realizez nimic de parca totul avea sa ramana asa cum este acum, perfect, fara griji.
Ma aflu intr-o euforie infinita, tot ceea ce am vrut am acum pentru totdeauna si tot ceea ce am vrut s-a pierdut acum, dupa aceasta secunda care parea a dura vesnic, dar nu a fost asa. Era doar un vis intr-o miscare nocturna, care trecea prin fata mea precum o realitate palpabila, invaluit de euforie si melancolie, pentru ca la urma totul ramane doar un ideal creat din dorinta de evadare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu