Un pheonix ce e născut prin foc și cenusa, Închis în cușca precum e în vitrină o papușă, Răsare cu înfățișarea ca de paradis Și prin ucidere reînvie din propriul său abis. Al lui păcat din negură se trage, Prin frumusețe și voință se retrage, Pasăre a paradisului salvată de focul cel arzator Redând un peisaj din ce în ce mai încântator. Căutând printre arbuști în zare Orizontul îi dă un mijloc de eliberare Se oprește ridicând privirea spre cer Culoarea sa va rămâne întotdeauna un mister. Înauntrul ei este surprinsă o furtună, Iar afară cerul cel albastru tună Urmărind lumea dintr-un scut de diamant Începe a dansa într-un ritm alarmant. Fluxul focului căldură daruiește, Diamantul fiind acum sfarământ, pasărea în vals trăiește. Învârtindu-se, apripile și le deschide Îndepărtându-se cu agilitatea unei clepsidre.
Deci pe bune, in momentul de fata chiar vreau sa imi spun si eu parerea despre anumite lucruri, ideea a pornit de la o postare pe tpu, la care am raspuns la un comentariu. Postarea era a unei fete, dar totusi am simtit nevoia sa zic ceea ce cred pentru ca sincer ma silesc raspunsurile care sunt gen "La varsta ta eu....", "Mai bine iti vezi de scoala" sau genul de raspunsuri cu injuraturi sau jigniri.
Aceasta este postarea fetei. Ca raspuns i-as fii zis ca nu merita sa te implici atata pentru unu care dupa 4 ani de zile nu stie sa se poarte cu tine, ca exista o sansa mica sa ii para rau, dar in orice caz nu ar trebuii sa isi faca sperante si in nici un caz sa lupte pentru el, mai ales daca el nu o face. Plus ca daca i-a zis pe fata ca vrea sa fie cu alta, eu zic ca este o cauza pierduta.
In continuare o conversatie, ca sa ii zic asa, cu una dintre persoanele care a raspuns intrebarii:
Pe bune acum, nu pot sa zic ca persoana care a pus intrebarea se simtea extraordinar de bine si in plus doar a cerut un raspuns, nu mi se pare un motiv sa te iei de aspectul unei persoane. Chiar as rade daca as cunoaste omul care a zis chestia asta si s-ar ingrasa asa brusc si subit peste 1 an, ca sa vada cum este senzatia. In pirmul rand, unii au un anumit aspect de la nastere pe care nu il pot schimba, poate doar daca fac operatie estetica, ceea ce nu mi se pare cea mai buna metoda. Da, sunt oameni care se mentin, dar exista si oameni care au o boala si nu se pot mentine. Acei oameni ce sa faca, sa moara de atata suferinta? Privim inainte, doar aspectul in sine nu este un motiv de respingere, conteaza si calitatile si modul in care se poarta cineva. Si serios acum "70-80 de ani si nu le dai varsta", ma gandesc cate tratamente a luat si cate operatii a facut aceea persoana careia la 80 de ani "nu ii dai varsta", sa fim realisti, poate doar cazuri foarte rare.
Apoi un raspuns pe care la dat altcuiva:
In primul rand, nu a specificat varsta, in al doilea rand "copii care stiu ce-i dragostea". A pai sa spunem doar ca tu nu stii ce pana mea e aia sa iti iubesti mama :-?? La fel cum iubesti o persoana din familie o poti face si cu una din afara acesteia, nu mi se pare ca asta ar trebuii sa fie limitat de varsta sau de sex. Apoi, ca nu ar trebuii sa planga pe net din dragostea aia care cica e inexistanta. Pai sa privim lucrurile asa: Esti cu o persoana timp de 4 ani care iti da papucii ca asa i se freaca ei, nu-i asa ca iti vine sa dai un "party"? Gandeste frate, 4 ani din viata pierduti ce pana mea, 4 ani irositi pe o persoana la care totusi tineai, dar care si-a batut joc de tine. Sunt foarte sigura ca ai vrea sa razi acum. Nu-i posibil sa dam si noi putin dovada de empatie, adica totusi fata sufera.... (pentru cine nu stie, empatia inseamna abilitatea de a te pune in locul altcuiva si sa fii capabil sa intelegi prin ce trece in momentul respectiv)
Un lucru care o sa ma deranjeze de fiecare data cand il vad ca raspuns "La varsta ei....", pana mea chiar nu imi place cand viata ar trebuii limitata de varsta, pentru ca nu este, poti face ce vrei, cand vrei si cum vrei, totul depinde de tine. Este adevarat ca avem legi si trebuie sa ne purtam in societate intr-un anumit mod, dar pe zi ce trece, sincer, societatea asta mi se pare din ce in ce mai inapoiata, un loc in care oamenii stiu mai mult sa discrimineze lumea.
"La varsta ei ar trebui sa isi vada de scoala", deci n-as suporta sa imi zica cineva chestiile astea. Frate am o viata, da inveti si ai note bune, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii perfect sau un geniu. Trebuie sa si stii sa iti traiesti viata pentru ca altfel faci totul degeaba. Dupa mine viata este lupta pentru supravietuire: te nasti, inveti ca sa poti muncii ca sa nu mori de foame si la final mori. In afara de asta tot ce ramane sunt acele momente in care stai cu prietenii si razi, sentimentele, momentele care ti le vei aminti cu drag la batranete. Exista lucruri gresite si corecte, dar fiecare actioneaza cum crede si isi asuma consecintele, din care dupa invata.
Ca sa ma leg si de subiectul cu relatiile dintre persoanele de acelasi sex, cred ca asta spune tot ce e de zis. Vorba aia, o imagine valoreaza mai mult decat 1000 de cuvnte:
Singurătatea-i pictată în ramă, cu lacrimi din suflet ce cad în tablou, un tablou negru de vară.
Este noapte, dar sunt invaluita de căldură, deși afară frigul anunță inceperea școlii. Nu este genul de caldură ce reiese din dragoste, ci din izolare. Sentimentul cald în momentul de singurătate, când mă aflu între pereții propriei camere și mă simt protejată, apărata de ceața de afară, de întunericul ce încearcă sa ma cuprindă. Totuși, dintre cei patru pereți, cele patru laturi ale ramei, se scurge o lacrimă. Acești spini ce au luat forma unor ziduri aduc suferință, lăsându-mă să tanjesc prin dorința de culoare și eliberare din ținutul ce mă ține prizonieră.
În afara castelului din spini, se află zâmbete și fericire, dar nu le permit să pătrundă, căci sunt doar niște măști, iar după fiecare se ascunde suferința morală, ce torturează pe zii ce trece trupul, precum și mintea. Fiecare mască în parte, chiar daca are conturul vesel și radiază ca lumina pe care o întâlnești dupa o zii întunecată, poartă cu ea cealaltă jumătate de suflet al acestei împărății ce zdruncină fragmente din firea omenească, jumătatea prinsă de sol cu dispreț și durere, care nu poate să iasă, care este tăcută, dar strigă dupa ajutor dorind să-și aline ființa.
The blood is flowing through my veins like nothing else before, faster than ever, cell by cell, my mind is thinking about it, about my addiction. I'm starving, it's making me crawl to the need to feel satisfied about body and soul together. The need for the things that make us feel out of reality, although we are in the middle of it. All that matters is our imagination, that one reason that makes you want to stay alive and go through life, but you are distracted, distracted by escaping the reality and distracted by losing your time for this ilusion.
Love is the bright and lovely scarlet colour of a rose, it's the rose itsfelf shining like a feeble light in the distance. A flower so beautiful and blooming so painful, that we love to have near to give us a fairy tale in the middle of an ordinary life.
It's scent...strong as the summer fruits and the salted seas...but weak as the smallest thing on earths, protected by the endless crown of thorns. The rose, a flower so powerful with the looks of gods. They have beauty and pure light....burried in perfect innocence with a shield that makes you alive, but at the same time ready to die.
That's love, the flame of life hiding behind the symbol of a rose since forever, the feeling of darkness and pain that makes us float in happiness and hope.
Imi amintesc de copilarie, de bucuria de a vedea zambetul mamei, fericirea care ma cuprindea in momentele rare in care stateam cu tata, certurile pe care le-am avut cu fratele meu mai mic, dragostea cu care priveam animalutele de pe strada, pe care incercam sa le adopt, sa le ofer un camin.
De-a lungul anilor toate acestea au inceput sa dispara, am inceput sa realizez care este lumea reala, cum trebuie sa ma port in societate. Eram nevoita sa renunt la jocurile copilariei, pe care le iubeam atat de mult, la ideea de prietenie. La inceputul vietii esti lipsit de experienta, inchis intr-un trup mic si protejat de altele mai mari, protejat de adevarul lumii si de ceea ce se poate ascunde dupa ce credem noi a fii un curcubeu, un zambet sau fericire.
Cand te maturizezi esti primit intotdeauna in caminul in care ai fost crescut, dar nimic nu va mai fii la fel, in acest moment, priveti locul copilariei tale si te gandesti la toate clipele in care alergai fara griji, in care pur si simplu puteai fii tu, fara limite, fara reguli impuse. Erau griji fara semnificatie, dar in aceleasi timp cele mai fericite clipe de care trebuie sa profiti in viata.
